Charity Quiz pentru zambete de Craciun

Fiecare gest, fiecare gand si fiecare zambet, pe care le transmitem in perioada Craciunului catre copiii cu potential din medii defavorizate de la Chance for Life, se vor transforma in bucurii pentru fiecare dintre noi.

Ai ocazia sa arati ce stii si sa dai startul distractiei, alaturi de intreaga gasca de prieteni. Ei vin cu tine, te sustin sa ramai in concurs donand pentru tine, iar tu raspunzi corect la cat mai multe intrebari de cultura generala. Te-am facut curios? Mai trebuie sa stii ca toti copiii sunt dornici sa invete cat mai bine, sa mearga la scoala si sa faca performanta, dar au nevoie de oameni ca tine, care sa creada in ei si sa ii inspire ca pot sa o faca. Bursele gratuite de studii, pe care le primesc la Chance for Life in fiecare an, inseamna, printre altele, 450 de lei pentru fiecare copil in parte pentru materiale educationale si un fruct in fiecare zi. Tu ii poti strange de la prieteni, cunoscuti, colegi si toti cei care te vor sustine prin donatii. Povestea e foarte simpla – prietenii te ajuta sa ramai in concurs si doneaza pentru tine, iar tu ii ajuti pe copii sa isi maximizeze potentialul si sa stranga zambete largi de Craciun.

Ajuta-ne sa strangem cei 9000 de lei necesari pentru anul 2017 pentru rechizitele, ghiozdanelele, acuarelele, plastilina si fructele de la gustarea zilnica pentru 20 de copii din programul Bursa Chance for Life. Poti sa fii ajutorul Mosului anul asta in impartit zambete!

 

Cum procedezi?

Completeaza formularul de inscriere de mai jos si alege sa iei parte pe 20 decembrie la o seara distractiva, magica, cu intrebari de cultura generala din 6 domenii: muzica, arte vizuale (imagini), limba si literatura romana, filme, matematica si stiinte, Terra si natura. Toata distractia va fi in Yellow Club din Bucuresti, situat pe strada Lucretiu Patrascanu Nr. 1.

Fiecare participant la QUIZ inscris pe platforma www.galantom.ro strange donatii de la prieteni, inainte de eveniment. Donatiile stranse se transforma in puncte pe care le poti folosi in concurs astfel: 50 lei donati reprezinta 1 punct, 100 de lei donati – 2 puncte si tot asa. Desigur, inscrierea si participarea ta la QUIZ sunt gratuite, insa donatia minima de la prieteni pentru a intra in joc este 200 lei. Punctajul final al concursului va fi calculat dupa donatiile convertite in puncte la eveniment, cumulate cu punctajul acordat la intrebari.

Participantii vor forma echipe de 2 pana la 6 jucatori si vor raspunde celor 60 de intrebari din cele 6 domenii a caror ordine va fi trasa la sorti de organizatori. Fiecare domeniu va avea cate 10 intrebari, iar competitia va parcurge succesiv fiecare domeniu. Concurentii vor primi intrebarea, se vor consulta in cadrul echipei timp de maxim 1 minut si vor da un singur raspuns pe echipa. Raspunsurile corecte se vor puncta cu cate 1 punct. Dupa ce vor fi parcurse cele 10 intrebari dintr-un domeniu, se va trece la domeniul urmator. Intre domeniile concursului vor exista pauze si momente muzicale.

Provocarea participarii tale in concurs va fi ca pentru un prieten adus in echipa ca participant, echipa ta primeste automat la startul QUIZ-ului un Bonus de 10 puncte,  doi prieteni – 20 de puncte si asa mai departe.

Donatia ta si donatiile prietenilor tai vor oferi zambete copiilor din medii defavorizate care fac eforturi zi de zi sa ramana la scoala si sa faca performanta.

Daca vrei sa aflii mai multe despre eveniment, iti putem oferi detalii la numarul de telefon 0721 386 058 – Madalina.

Te asteptam in echipa de prieteni Chance for Life!

Exemplu: As vrea sa strang 450 de lei.
Max file size is 10 MB. Fotografia trebuie sa fie de minim 560x360 pixeli.

Acest Campaign-a încheiat. Nu mai pot fi făcute angajamente.